ochi stramb cocotat pe varful degetului, intre aripi

Auzi OMULE, cand iti moare cineva se spune ca esti in doliu,
Dar atunci cand iti invie cineva, cum se spune ca esti??

mic indreptar de pasi pseudotopici

Dragii mei cautatori si calatori,

Va rog sa fiti cu mare bagare de seama la accente in PSEUDOTOPIA.
Asa ca atentie cum pronuntati TORTURI!!Va puteti trezi in cea mai dulce cofetarie romantica sau in mainile lui Torquemada....

scrisoare de dragoste

Iubita mea,
daca vei vrea sa nu ma scapi,sa te iubesc,asa cum se iubeste si asa cum se simte,asa cum se doreste si se arata, e simplu:va trebui sa imi faci un labirint,dar nu un oarecare labirint ci unul pus pe o banda MOEBIUS,asa incat oriunde si orice as ajunge acel loc sa fii TU

DE EXISTENTIUM sau de ce nu exista nimic dupa gand

Pentru ca daca exista si nu pot gandi despre nu are relevanta deloc si practic nu este si nu se manifesta.Exista ceea ce se manifesta si ceea ce poate fi cuantificat.Despre ceea ce ar putea fiinta in afara sferei acestor obiecte ale gandirii ar trebui un alt cuvant...care sa substituie existenta...

Ma cufund , iarasi in lumina
Asteptand , pasii tai sa vina.
Din gradini , picurii de roua,
Au zarit o petala noua.

Lin alerg, spre a ta putinta
Imi dezleg linstea-n credinta..
Nu raman sa ascult tacerea'
A venit in noi iar durerea.

fara azi.....fara nimic

Cand ai sa te-ntorci, intr-o vara
Mult prea mult frig voi avea in priviri
Si raspunsul meu va cadea pe seara
Sa creasca o noapte peste lungi amagiri.

Am meritat toata razbunarea,
Insa mult prea mult te-ai razbunat
Parca zece vieti aveam, nu una
Si la cosul mortii viata mi-am aruncat.

Mult prea mult, mult prea mult,
Mult prea mult viata noastr-a trecut,
Mult prea mult, mult prea mult,
Mult prea mult nu mai pot sa te-ascult.

Nu sunt trist, nici vesel, sunt o umbra care
Nu gaseste drumul prin labirint
Cade ploaia rece pe obrazul plans de sare,
Pe suflet ranit am armura de-argint.

Mai aud un clopot care-mi bate-n luna
Si mi-aduc aminte in tot de chipul tau
O poveste care-ncepe sa apuna
Ploua spre-naltïme, eu ma-nalt spre hau.

Adrian Paunescu

TOAMNA MEA -CONDAMNARE LA TOAMNA

Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna, vara mea, e toamna
Asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn.

Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazut...

Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara,
Prin cai de abur nefiresc.

Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt,
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpï pamant

jurnal

Jurnal de campanie asteptand semne divine si nedivine.Ma scufund din nou in amintiri proaspete:amandoi pe aceeasi banca,amandoi vorbind si punand la cale toate ce ne sunt date cu de amanuntul si de care aveam nevoie.Amandoi asteptand si spunandu-ne te iubesc fara teama...
Si atunci am inteles cu desavarsire ca nehotararea macina sufletele si incapacitatea de a alege naste indoieli si nestatornicie, o umblatura vesnica printre oameni si sex,in cautarea senzatiilor de care avem nevoie sa ne simtim bine nu si utili sau morali.Si nestetornicia naste nestatornicie si nesiguranta,acel labirint,acea spirala din care asteptam in fiecare zi un nou inceput si motivam greselile noatre cu altele pana cand timpul se razvrateste pe nesimtite impotriva noastra si ne dam seama ca e tarziu desi strigam din rasputeri fara sa credem :"nu e tarziu niciodata".Rahat....cu apa.Ne supune unor legi simple care ne confirma ca nu suntem nemuritori dar evitam realitatea si amanam pana nu se mai poate ce avem de facut in detrimentul unor placeri fade si necesare.Viata asta pe care o traiesc si pe care o inteleg doar pe jumatate ma face sa ma intreb daca nu cumva aici salasluieste iadul ala din mintea noastra de care ne temem.
Nu mai vreau sa aud de ea,de noi,de ei,de ele,de oricine,de mine.
Sunt doar un om....nehotarat

DE RES

Realiatea,pura si incapatanata se incumeta astazi sa ma convinga ca ea este motorul,singurul martor veridic si de neinteles de catre toate simturile,completa si cruda,inerenta,imuabila si nicicand perisabila decat in mintea mea.
Ma striga de dupa geam si de dupa minte sa renunt la a dori si a mai striga.Cea vesnic in miscare si in nemiscare ca un paradox ma auzea in fiecare noapte scrasnind din dinti in timp ce lacrimile se scurgeau pe frunte.
"E de ajuns un cuvant... imi spunea, si toate cele ce le poti vedea si simti cu simtirile vor fi ale tale.Nu vei muri si nici tarana nu se va asterne peste narile tale.Un cuvant,unul singur.

"Qui pro qvo,i-am zis asa e mai bine.Dar am observat ca se pierdeau cuvintele ca si cum un sac s-ar fi golit de continut.Nu mai puteam articula.Era inutil...Mainile mele se lungeau cu finete spre infinit pe care atunci l-am trait asa cum este nu cum se spune.Ochii isi pierdeau vederea lasand loc ceva caruia unii i-ar spune simt desi nu e.
"Asta e tot? am intrebat in alta limba nu stiu care.E penibil...Ce oferi? Asta e totul pe care il cautam cu atata inversunare ani pamantesti de-a randul?"
"Da...ai cautat cuvinte si senzatii toata viata.Eu sunt altfel."
"Tu? Cui spui tu? Esti o persoana? Esti capabila de intentionalitate?"

"Acum,inainte de a pleca de aici din locul asta pe care il urasti, spune ce doreai.Ai vrut schimb pe schimb.Spune..."
"Vreau o clipa relativista alaturi de cineva care imi e drag,undeva in galaxia asta nu prea departe..."
"Asta vrei?..."

Si atunci incepeam sa cresc dintr-o celula mica si mainile imi cresteau si ochii si pielea si simturile se ascuteau.Ma plimbam de colo colo prin apa din care ma hraneam pana cand am zarit o lumina.
Ma nasteam.....Si inevitabil te-am cunoscut...