DORURI MULTE,PATIMI SCURTE

Iata-ma ca iar iti scriu,
Marea mea de argint viu,
Puntea mea spre alta lume,
Frigul meu din al tau nume.

Esti icoana si descantec,
Re bemol in al meu pantec,
Mana mea cand ma inchin,
Ca napasta sa-ti alin,

Stai in gandul meu copila,
Dormi in palma-mi inutila,
Ce-a voit ca sa te tie,
Inger pentru vesnicie.

nedumerire

Am plecat si am ajuns cu un gol in stomac...Ma priveam pe mine si inauntru si inafara nestiid ce sa spun.Luasem niste hotarari , pe loc.Le analizam amplu si simplu.Eram eu..doar eu.
Un periplu de senzatii imi inundau stomacul,inima si mainile.Ma simteam ca o intersectie din care plecau si veneau trairi,fara semafor,fara indicatoare.
Tineam minte toate cuvintele...toate.Dumnezeule...uitare te rog.Burete si apa sa pot spala din nou substantele alea care curgeau pe suflet mai tare ca nicicand.
Eram copil din nou si nu puteam stapani copilul din mine.Asteptam dimineata sa ma trezesc altul dar dimineata imi aducea un alt copil.Un copil mai nevolnic si mai neastamparat decat orice plod la varsta lui.Copiii sunt viata mea...

SINGUR

Singur din nou ....http://www.youtube.com/watch?v=44vvx6BaD9A

ochi stramb cocotat pe varful degetului, intre aripi

Auzi OMULE, cand iti moare cineva se spune ca esti in doliu,
Dar atunci cand iti invie cineva, cum se spune ca esti??

mic indreptar de pasi pseudotopici

Dragii mei cautatori si calatori,

Va rog sa fiti cu mare bagare de seama la accente in PSEUDOTOPIA.
Asa ca atentie cum pronuntati TORTURI!!Va puteti trezi in cea mai dulce cofetarie romantica sau in mainile lui Torquemada....

scrisoare de dragoste

Iubita mea,
daca vei vrea sa nu ma scapi,sa te iubesc,asa cum se iubeste si asa cum se simte,asa cum se doreste si se arata, e simplu:va trebui sa imi faci un labirint,dar nu un oarecare labirint ci unul pus pe o banda MOEBIUS,asa incat oriunde si orice as ajunge acel loc sa fii TU

DE EXISTENTIUM sau de ce nu exista nimic dupa gand

Pentru ca daca exista si nu pot gandi despre nu are relevanta deloc si practic nu este si nu se manifesta.Exista ceea ce se manifesta si ceea ce poate fi cuantificat.Despre ceea ce ar putea fiinta in afara sferei acestor obiecte ale gandirii ar trebui un alt cuvant...care sa substituie existenta...

Ma cufund , iarasi in lumina
Asteptand , pasii tai sa vina.
Din gradini , picurii de roua,
Au zarit o petala noua.

Lin alerg, spre a ta putinta
Imi dezleg linstea-n credinta..
Nu raman sa ascult tacerea'
A venit in noi iar durerea.

fara azi.....fara nimic

Cand ai sa te-ntorci, intr-o vara
Mult prea mult frig voi avea in priviri
Si raspunsul meu va cadea pe seara
Sa creasca o noapte peste lungi amagiri.

Am meritat toata razbunarea,
Insa mult prea mult te-ai razbunat
Parca zece vieti aveam, nu una
Si la cosul mortii viata mi-am aruncat.

Mult prea mult, mult prea mult,
Mult prea mult viata noastr-a trecut,
Mult prea mult, mult prea mult,
Mult prea mult nu mai pot sa te-ascult.

Nu sunt trist, nici vesel, sunt o umbra care
Nu gaseste drumul prin labirint
Cade ploaia rece pe obrazul plans de sare,
Pe suflet ranit am armura de-argint.

Mai aud un clopot care-mi bate-n luna
Si mi-aduc aminte in tot de chipul tau
O poveste care-ncepe sa apuna
Ploua spre-naltïme, eu ma-nalt spre hau.

Adrian Paunescu

TOAMNA MEA -CONDAMNARE LA TOAMNA

Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna, vara mea, e toamna
Asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn.

Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna, nu.
Singur sunt pe pamant,
Vara decazut...

Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara,
Prin cai de abur nefiresc.

Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt,
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpï pamant

jurnal

Jurnal de campanie asteptand semne divine si nedivine.Ma scufund din nou in amintiri proaspete:amandoi pe aceeasi banca,amandoi vorbind si punand la cale toate ce ne sunt date cu de amanuntul si de care aveam nevoie.Amandoi asteptand si spunandu-ne te iubesc fara teama...
Si atunci am inteles cu desavarsire ca nehotararea macina sufletele si incapacitatea de a alege naste indoieli si nestatornicie, o umblatura vesnica printre oameni si sex,in cautarea senzatiilor de care avem nevoie sa ne simtim bine nu si utili sau morali.Si nestetornicia naste nestatornicie si nesiguranta,acel labirint,acea spirala din care asteptam in fiecare zi un nou inceput si motivam greselile noatre cu altele pana cand timpul se razvrateste pe nesimtite impotriva noastra si ne dam seama ca e tarziu desi strigam din rasputeri fara sa credem :"nu e tarziu niciodata".Rahat....cu apa.Ne supune unor legi simple care ne confirma ca nu suntem nemuritori dar evitam realitatea si amanam pana nu se mai poate ce avem de facut in detrimentul unor placeri fade si necesare.Viata asta pe care o traiesc si pe care o inteleg doar pe jumatate ma face sa ma intreb daca nu cumva aici salasluieste iadul ala din mintea noastra de care ne temem.
Nu mai vreau sa aud de ea,de noi,de ei,de ele,de oricine,de mine.
Sunt doar un om....nehotarat

DE RES

Realiatea,pura si incapatanata se incumeta astazi sa ma convinga ca ea este motorul,singurul martor veridic si de neinteles de catre toate simturile,completa si cruda,inerenta,imuabila si nicicand perisabila decat in mintea mea.
Ma striga de dupa geam si de dupa minte sa renunt la a dori si a mai striga.Cea vesnic in miscare si in nemiscare ca un paradox ma auzea in fiecare noapte scrasnind din dinti in timp ce lacrimile se scurgeau pe frunte.
"E de ajuns un cuvant... imi spunea, si toate cele ce le poti vedea si simti cu simtirile vor fi ale tale.Nu vei muri si nici tarana nu se va asterne peste narile tale.Un cuvant,unul singur.

"Qui pro qvo,i-am zis asa e mai bine.Dar am observat ca se pierdeau cuvintele ca si cum un sac s-ar fi golit de continut.Nu mai puteam articula.Era inutil...Mainile mele se lungeau cu finete spre infinit pe care atunci l-am trait asa cum este nu cum se spune.Ochii isi pierdeau vederea lasand loc ceva caruia unii i-ar spune simt desi nu e.
"Asta e tot? am intrebat in alta limba nu stiu care.E penibil...Ce oferi? Asta e totul pe care il cautam cu atata inversunare ani pamantesti de-a randul?"
"Da...ai cautat cuvinte si senzatii toata viata.Eu sunt altfel."
"Tu? Cui spui tu? Esti o persoana? Esti capabila de intentionalitate?"

"Acum,inainte de a pleca de aici din locul asta pe care il urasti, spune ce doreai.Ai vrut schimb pe schimb.Spune..."
"Vreau o clipa relativista alaturi de cineva care imi e drag,undeva in galaxia asta nu prea departe..."
"Asta vrei?..."

Si atunci incepeam sa cresc dintr-o celula mica si mainile imi cresteau si ochii si pielea si simturile se ascuteau.Ma plimbam de colo colo prin apa din care ma hraneam pana cand am zarit o lumina.
Ma nasteam.....Si inevitabil te-am cunoscut...

REPTILIA ANGELLUS

REPTLIA ANGELLUS este o specie de inger din clasa "melakh Adonai".Se intrupeaza in oameni,ii devoreaza si ii substituie pana in cele mai mici amanunte.Nu sufera de moarte si nici de viata,traieste prin altii si deci nu cunoaste decat placerea.Principala caracteristica ,de unde ii vine si numele ,este regenerarea aripilor dupa ce pamantenii il recunosc si vor sa il prinda.
A nu se confunda cu ingerii cazuti sau ingerii ridicati care traiesc in cete si nu fiinteaza in oameni....

CURATA

Ea e curata ca un suflet nelocuit.Ganditi la o casa nelocuita.Atata curatenie si nemiscare.E pura chiar daca praful salasluieste pe fiecare in fiecare atom.Ochii ei,mainile,trupul,vorba dulce,parul si lacrimile se potrivesc perfect.Nu perfect,nu...complet e cuvantul,complet,completa,oricum.Perfect e iluzoriu,e doar un cuvant.
"Mi-e dor de tine ..."

DIN NOU......

Nu pot sa cred ....Din nou...Se intampla din nou...aceeasi senzatie..aceeasi indragosteala ....aceleasi cuvinte...aceleasi reactii...aceeasi strangere de maini si priviri gingase...Universul asta nu imi ofera ceva nou doar circumstante diferite la care de obicei nu ma astept.
Ca si cum cineva bate la usa mea pentru prima oara si de fapt e aceeasi persoana.Ochii aceia puri si flamanzi de care nu ma pot rupe si de care nu pot fugi caci nu am loc odata ce i-am vazut...
Aceleasi cuvinte,de parca as repeta aceeasi scena dintr-o piesa pentru ca regizorul e nervos(nu iese).
"Ma iubesti? a intrebat fasticindu-se in rochia ei vaporoasa in timp ce privirea ei ma sageta cu alte intrebari mai taioase pe care le intuiam...
Fumam ....si imi cautam raspunsuri la intrebari pe care nu le spuse-se inca...
"Da...da te iubesc .Am reusit sa raspund.Parul ei era batut de vant si seara se lasa pe chipul ei ca o umbra.Cateva clipe nu am mai vorbit.Am rupt o floare dintr-o gradina si i-am prins-o in par.O floare rosie mica.Am zambit ca sa mai aman ceva ce ma inalta incet.Am mers mai departe ...si cu gandul si cu pasii.
Imi era dor de ea desi nu plecase inca si ne tineam strans de mana,cuprinzand fiinta ei cu toate degetele,o simteam in fiinta mea cu toate ale ei...Si toate astea se cazneau intr-un om obisnuit nu intr-un fiu de dumnezeu nici intr-un sfant caruia toate ii sunt cu putinta sau macar ...obisnuite sau lumesti.
Patul pastreaza in fiecare seara parfumul ei desi e aproape,aici,acum,in tot ce gandesc si mai departe de gand nu exista nimic.

Inapoi in PSEUDOTOPIA

"I COULD BE BOUNDED IN A NUTSHELL AND COUNT
MYSELF A KING OF INFINITE SPACE"

Shakespeare,Hamlet,Act 2,scene 2


Somnul asta de dimineata m-a pus pe ganduri.Aceleasi senzatii,aceleasi trairi,aceleasi dureri,mereu acelasi eu de care nu pot fugi,un manunchi de atomi si energie blestemat cu constiinta sa poata sa faca ceva pentru el,sa se poata simti vinovat,bucuros sau maret.
Incep sa ma indoiesc de "existenta", de existenta ei.De cine si de ce putem fi siguri in acest tot ce ne inconjoara si caruia ii spunem univers?
De ceea ce ii putem da nume sau de ceea ce nu putem numi?

Ce cautam de fapt?Mantuire?Intelepciune?Fericire?Deschideti ochii!Sunt cuvinte!!Cautam cuvinte...Toata viata...Trist.

Cui spunem realitate(RES)? Cui ne inchinam si pe cine strigam in gandurile noastre atunci cand gravitatia ne apasa pe umerii si asa prea firavi si prea frumos sculptati.
Nu e oare acest topos iadul acela in care demiurgul despre care vorbim in termenii existentei reale a intors spatele de la noi?aceasta fiinta se manifesta in termenii credintei(certitudine fara temei)se arata unei clase "privilegiate",celor care isi imagineaza pana transforma in RES ceea ce cred.Acel Dumnezeu real si veridic prin proba argumentelor coerente despre care nu avem voie sa vorbim pentru ca nu putem sufera o abstractizare,o intelectualizare si apoi o mistificare brutala de catre propria creatura si astfel el poate fi pipait,mirosit,adorat,plans,scuipat,batutde niste sclavi ai simturilor organizati care pana inchid ochii il asteapta sa se arate,sa ii salveze de propriile ganduri si scenarii.Si astfel acest om coboara pana in strafundul regnului animal demonstrandu-si propria neputinta si penibilitate conforma speciei si utila doar legii conservarii masei.Probabil ca daca molustele ar vorbi si ar avea constiinta ar face la fel.Si totusi nimic din ce se intampla nu e nefiresc.Daca vreti ceva nefiresc modificati ceva ce nu va sta in putinta sa modificati.Nu puteti schimbati legile universului...

Prima postare si putina etimologie

Am cautat un nume, mai ciudat ca numele pe care le dau de obicei obiectelor.Nu am gasit ce doream si atunci am inventat unul: PSEUDOTOPIA .
PSEUDOTOPIA e si realitate sensibila si realitate insensibila.E locul unde va duceti cand va puneti la culcare si cand va treziti dar e ceva fals in masura in care ne definim falsul.
Ca topos e granita, locul de unde ne putem uita peste gard ca apoi sa ne putem intoarce din nou in cealalta parte a PSEUDOTOPIEI.
Asa ca bine ati venit si stati ca acasa...