Realiatea,pura si incapatanata se incumeta astazi sa ma convinga ca ea este motorul,singurul martor veridic si de neinteles de catre toate simturile,completa si cruda,inerenta,imuabila si nicicand perisabila decat in mintea mea.
Ma striga de dupa geam si de dupa minte sa renunt la a dori si a mai striga.Cea vesnic in miscare si in nemiscare ca un paradox ma auzea in fiecare noapte scrasnind din dinti in timp ce lacrimile se scurgeau pe frunte.
"E de ajuns un cuvant... imi spunea, si toate cele ce le poti vedea si simti cu simtirile vor fi ale tale.Nu vei muri si nici tarana nu se va asterne peste narile tale.Un cuvant,unul singur.
"Qui pro qvo,i-am zis asa e mai bine.Dar am observat ca se pierdeau cuvintele ca si cum un sac s-ar fi golit de continut.Nu mai puteam articula.Era inutil...Mainile mele se lungeau cu finete spre infinit pe care atunci l-am trait asa cum este nu cum se spune.Ochii isi pierdeau vederea lasand loc ceva caruia unii i-ar spune simt desi nu e.
"Asta e tot? am intrebat in alta limba nu stiu care.E penibil...Ce oferi? Asta e totul pe care il cautam cu atata inversunare ani pamantesti de-a randul?"
"Da...ai cautat cuvinte si senzatii toata viata.Eu sunt altfel."
"Tu? Cui spui tu? Esti o persoana? Esti capabila de intentionalitate?"
"Acum,inainte de a pleca de aici din locul asta pe care il urasti, spune ce doreai.Ai vrut schimb pe schimb.Spune..."
"Vreau o clipa relativista alaturi de cineva care imi e drag,undeva in galaxia asta nu prea departe..."
"Asta vrei?..."
Si atunci incepeam sa cresc dintr-o celula mica si mainile imi cresteau si ochii si pielea si simturile se ascuteau.Ma plimbam de colo colo prin apa din care ma hraneam pana cand am zarit o lumina.
Ma nasteam.....Si inevitabil te-am cunoscut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu