deocamdata

deocamdata e asa cum este, ma plimb prin zapada sa numar greselile. pe fiecare in parte. ninge asa cum nu a mai nins vreodata. esti departe si in fata imi sta un bolovan de pamant , pamantul meu , pamantul din care sunt zidit. se misca greu. as vrea sa il faram sa aud ecoul gandurilor tale, sa te vad venind cum ai venit prima oara. si simt lentoarea si gerul care imi ingheata mainile. sunt singur si se aud fulgii cum cad ca niste petale de trandafiri uscati. erai acum cateva momente aici apoi ai disparut. am surzit de tacerea ta. sunt doua cutite lungi in urechile mele. nu mai aud. aveam nevoie de un om dar am descoperit cat de om sunt. si clipele se intind parca la infinit si se prabusesc in zapada. am cazut pentru a cata oara? nu stiu...dar ma ridic sa sfaram ce a mai ramas din pamantul inghetat. sa aud din nou, glasul tau, mainile tale. nu e nici un dumnezeu, vreun arhanghel, vreo zeitate imprejur. universul e inghetat, un fel de apocalipsa dupa mine. sunt singur cu mainile mele care scormonesc in pamant. nu mai zboara nici o pasare, nu se vad nori. e un senin rupt parca din ochii tai. nu e soare nici fumuri pe case. e o intindere alba si rece pana la tine. au trecut mii de vesnicii in timpul masurat de mine, de cand gura ta inghetata de vant a uitat sa mai cuvante si de cand imping bolovanul. am imbatranit, am murit, m-am mai nascut de cateva ori si fac acelasi lucru. dar cuvintele mele de ghata au ajuns cumva la tine. ma resemnez, dar mai caut omul pe care lesne si fara voie l-am pierdut. aici vara nu vine nicicand. e doar iarna, doar fulgi, doar cer rece de cand am pierdut omul. nu stiam de aceasta vesnicie de gheata din suflet pana cand nu ai venit tu. si cea mai mare durere incepe sa fie tacerea....deocamdata am nevoie de prieteni caci nimeni nu poate trai fara ei desi ar putea stapani lumea.