Inapoi in PSEUDOTOPIA

"I COULD BE BOUNDED IN A NUTSHELL AND COUNT
MYSELF A KING OF INFINITE SPACE"

Shakespeare,Hamlet,Act 2,scene 2


Somnul asta de dimineata m-a pus pe ganduri.Aceleasi senzatii,aceleasi trairi,aceleasi dureri,mereu acelasi eu de care nu pot fugi,un manunchi de atomi si energie blestemat cu constiinta sa poata sa faca ceva pentru el,sa se poata simti vinovat,bucuros sau maret.
Incep sa ma indoiesc de "existenta", de existenta ei.De cine si de ce putem fi siguri in acest tot ce ne inconjoara si caruia ii spunem univers?
De ceea ce ii putem da nume sau de ceea ce nu putem numi?

Ce cautam de fapt?Mantuire?Intelepciune?Fericire?Deschideti ochii!Sunt cuvinte!!Cautam cuvinte...Toata viata...Trist.

Cui spunem realitate(RES)? Cui ne inchinam si pe cine strigam in gandurile noastre atunci cand gravitatia ne apasa pe umerii si asa prea firavi si prea frumos sculptati.
Nu e oare acest topos iadul acela in care demiurgul despre care vorbim in termenii existentei reale a intors spatele de la noi?aceasta fiinta se manifesta in termenii credintei(certitudine fara temei)se arata unei clase "privilegiate",celor care isi imagineaza pana transforma in RES ceea ce cred.Acel Dumnezeu real si veridic prin proba argumentelor coerente despre care nu avem voie sa vorbim pentru ca nu putem sufera o abstractizare,o intelectualizare si apoi o mistificare brutala de catre propria creatura si astfel el poate fi pipait,mirosit,adorat,plans,scuipat,batutde niste sclavi ai simturilor organizati care pana inchid ochii il asteapta sa se arate,sa ii salveze de propriile ganduri si scenarii.Si astfel acest om coboara pana in strafundul regnului animal demonstrandu-si propria neputinta si penibilitate conforma speciei si utila doar legii conservarii masei.Probabil ca daca molustele ar vorbi si ar avea constiinta ar face la fel.Si totusi nimic din ce se intampla nu e nefiresc.Daca vreti ceva nefiresc modificati ceva ce nu va sta in putinta sa modificati.Nu puteti schimbati legile universului...