Mai mult ca oricand sa fi vrut sa te aud cum soptesti,cum apari printre frunzele unei toamne tarzii, pierdute in noiembrie.
Mai mult ca oricand as fi vrut sa te intind din nou dezbracata in patul patimilor, sa iti sarut trupul de la degete pana la tample , sanul tau dulce , coapsa, pantecele, spatele, mainile tale mici, ochii....o mare de saruturi sarate de atata truda, sa te ador cu fiecare clipa ce trece si sa blastam pe oricine ca nu e de ajuns o viata sa invat sa te iubesc.
Mai mult ca oricand as fi vrut sa ma petreci inlauntrul tau asa cum o faceam cand ne iubeam ca doi nebuni si eram de fapt unul nu doi, cand mainile noastre se cautau una pe cealalta prin asternuturi ude, la lumina lumanarilor si a intunericului ce salasluia peste noi sa ne ascunda.
Mai mult ca oricand iti caut trupul, si sufletul ca pe un lucru tainic.
Mai mult ca oricand imi amintesc de tot ce a fost, de acele drumuri, spaime, saruturi patimase, de care nu voi scapa, ca un condamnat la moarte, de camera aceea in care am invatat sa iubesc.
Mai mult ca oricand as fi vrut sa invat iubirea, iertarea, deznadejdea, suferinta, frica, de la tine.
Mai mult ca oricand as fi vrut sa nu ma fi nascut sa te cunosc asa frageda cum esti.
Mai mult ca oricand as fi vrut sa invat sa uit, sa invat sa mor de la tine.
Mai mult ca oricand as fi vrut sa nu fi fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu